Sibiul este si in prezent un important centru cultural al tarii, ceea ce il transforma si intr-o atractie turistica. In oras isi desfasoara activitatea Teatrul Dramatic „Radu Stanca” (1948), cu doua sectii, in limbile romana si germana, Filarmonica de Stat, infiintata la 1 ianuarie 1949, Teatrul de Papusi, o orchestra de muzica populara si una de muzica simfonica, Ansamblul folcloric „Cindrelul”, biblioteca Muzeului Brukenthal, care dateaza inca din anul 1817 si are peste 280000 de volume.

Muzeul Brukenthal, deschis in anul 1817, este prima institutie de acest tip din tara. In acest muzeu sunt expuse opere de arta din diferite perioade.
Muzeul Civilizatiei Populare a fost deschis in 1963, in parcul natural de la marginea Sibiului, Dumbrava Sibiului. In acest muzeu se afla case taranesti vechi, unelte agricole din secolele XVIII-XX, obiecte casnice, cusaturi, tesaturi populare, mobilier.
La Sibiu se afla o serie de monumente istorice sau de arta care merita a fi cunoscute.
Biserica Sf. Maria dateaza din secolele XIII-XV, astazi fiind o biserica evanghelica. A fost construita in stilul gotic transilvanean si mai pastreaza inca in interior pircturile murale executate de Johannes de Rosenow in 1445 si de Georg Hermann in 1665. In biserica mai exista o orga si aproximativ 60 de pietre funerare executate artistic.
Biserica Spitalului dateaza inca din anul 1292.
Biserica Ursulinelor a fost construita in stilul gotic, in anul 1479.
Biserica romano-catolica dateaza din anii 1726-1733 si are un altar ce a fost decorat cu o fresca realizata de pictorul vienez Anton Steinwald in anul 1777.
Biserica ortodoxa Buna Vestire a fost construita intre anii 1778-1786, iar Biserica ortodoxa Sfintii Apostoli Petru si Pavel intre anii 1778-1788.
Catedrala mitropolitana cu hramul Sfintei Treimi a fost construita pe amplasamentul unei biserici din 1790, dupa proiectele a doi arhitecti din Budapesta (Virgil Nagy si Iosif Kosumer). Constructia catedralei a durat 4 ani (1902-1906), iar stilu in care a fost proiectata se aseamana cu cel al Sf. Sofia din Istanbul.
Cazarma Kempel (arsenalul) a fost construita in secolul al XV-lea, cand avea un turn de aparare si refacuta in 1784.
Aici exista si o sinagoga, care dateaza din 1899.
In sibiu se afla numeroase turnuri de aparare si paza si parti din ziduri care au facut parte din fortificatiile din secolele XIV-XVI.
Alte atractii turistice din Sibiu sunt: cladirea fostei scoli de pe langa manastirea Ursulinelor (1733), hanul „La mielul alb”, care dateaza de la sfarsitul secolului al XVI-lea, cladirea Liceului Brukenthal, ridicata intre anii 1779-1781, podul metalic (1839), bustul Mariei Tereza, realizat de C. Kleber in 1909, monumentul dedicat lui Gheorghe Baritiu (1926), monumentul ce-l reprezinta pe Mihai Eminescu, monument realizat de Radu Moga in anul 1938.
Credite foto: zmetravel.com