Comuna Moeciu se afla in judetul Brasov din Ardeal, foarte aproape de castelul Bran si de resedinta de judet. Tara Barsei, asa cum mai este numit tinutul in care se afla aceasta statiune, este extremitatea de sud-est a Depresiunii Brasovului, cea mai mare depresiune intramontana din tara noastra.

De la Brasov si pana la Moeciu se poate ajunge pe cale rutiera (pe soseaua dintre Brasov si Pitesti si Campulun Muscel), distanta dintre aceste doua localitati fiind de doar 28 km. Acest drum este unul dintre cele mai vechi din tara noastra, fiind folosit pentru tranzit comercial si militar din cele mai vechi timpuri. Inca din vremea ocupatiei romane, acesta facea legatura dintre vechile localitati Cumidava (astazi Rasnov) si Jidava (astazi Poenari de Muscel). In Evul Mediu, acesta era principala legatura dintre Transilvania si orasele de la Dunarea de Jos.
Aceasta comuna a fost intemeiata relativ tarziu, cu ocazia reformei administrative care a avut loc in Romania in anul 1968. Cu toate acestea, niste sapaturi arheologice de data recenta efectuate in satul Pestera au evidentiat faptul ca aceasta zona era locuita inca din paleolitic. De asemenea, in alt sat care apartine de comuna Moeciu s-au gasit ramasite ale unui castru roman. Chiar si mai tarziu, pe durata ocupatiei maghiare, aceasta zona, la fel ca si toate satele din jurul castelului Bran au avut o importanta istorica deosebita, fiind mentionate foarte des in izvoarele istorice scrise la acea vreme.
Aceasta asezare este formata din 6 sate, fiind cea mai are comuna din zona castelului Bran. Cele sase sate sunt: Moeciu de Sus, Moeciu de Jos, Cheia, Drumul Carului, Magura si Pestera. Sediul administrativ, primaria comunei se afla in Moeciu de Jos.
Moeciu este strajuita de Muntii Bucegi-Leaota si de Muntii Piatra Craiului. Din punct de vedere administrativ, se invecineaza cu judetele Dambovita, Prahova si Arges.
Credite foto: efncp.org