Busteniul este o statiune montana turistica, renumita atat pentru sporturile de iarna care pot fi practicate aici (schi, snowboarding, sanie etc.), cat si pentru drumetiile care ofera turistilor peisaje minunate in timpul celorlalte sezoane.
Cu toate acestea, Busteniul este nu numai o statiune montana turistica, dar si una balneoclimaterica, avand ape clorosodice, caleice, magnezice, iodurate, carbonate. Astfel, in orice sezon, cei care doresc sa trateze anumite afectiuni se pot bucura de aerul curat de aici.
Iarna, statiunea Busteni constituie un punct de atractie pentru turistii dornici de sporturi, intrucat beneficiaza si de o telecabina care duce de la poalele Caraimanului spre cabana Babele.
De asemenea, Busteniul ofera oportunitati si pentru cei care nu doresc sa practice sporturi de iarna sau sa faca drumetii. Astfel, aici se poate vizita casa memoriala Cezar Petrescu (construita in 1918), o gradina zoologica (ideala pentru cei mici, dar spectaculoasa in egala masura si pentru cei mari), precum si o biserica ortodoxa (Biserica Domneasca, ctitorita de Carol I in 1910) ce impresioneaza prin arhitectura, dar si prin obiectele de cult din interiorul sau (icoane pictate de Gheorghe Tattarascu). Alte obiective turistice care merita vizitate sunt: Castelul Cantacuzino, construit de Gheorghe Cantacuzino in anul 1910, Casa Romano-Franceza, monumentul „Ultima Grenada”, dedicat caporalului Vasile Musat (erou de razboi) si construit in anul 1928.

Desigur, Busteniul impresioneaza mai ales prin frumusetea obiectivelor turistice naturale ce pot fi vizitate aici. Dintre acestea, amintim: Sfinxul, Babele (in apropiere de varful Baba Mare), Cascada Urlatoarea (aflata la altitudinea de 1100 m), Grupul Batranilor. Catre fiecare dintre aceste obiective se pot face drumetii in timpul carora veti descoperi, cu siguranta, numeroase peisaje naturale minunate. Tot in aceasta zona se afla si faimoasele rezervatii naturale Parcul National Bucegi, Poiana Crucii si Babele.
Asezata intre alte doua statiuni turistice (Poiana Tapului in sud si Azuga in nord), Busteniul reprezinta un loc ce merita a fi vizitat in fiecare anotimp.
Credite foto: profs.info.uaic.ro