De la an la an, turismul se schimba, atat in tara noastra, cat si in afar granitelor sale. Oamenii nu mai cauta agitatie si „distractie”, considerand viata cotidiana suficient de agitata, in special cei care sunt rezidenti ai unor mari orase.

Astfel, in vacante sau concedii, ei prefera sa se relaxeze in locuri linistite, sa se bucure de cateva zile de calm, inainte de a se intoarce la vietile si joburile tumultoase. Asa se explica si faptul ca un mic satuc de pescari, 2 Mai, a ajuns in zilele noastre una dintre cele mai vizitate statiuni litorale din Romania.
Daca acum cativa ani el era frecventat doar de nudistii care erau feriti aici de privirile si prejudecatile celorlalti turisti, astazi numerosi turisti de toate varstele vin aici pentru a-si petrece vacanta. Toti acestia au in comun doar dorinta de a petrece un sejur linistit.
In materie de atractii turistice, 2 Mai nu este o statiune foarte ofertanta. Aici nu se gasesc monumente istorice, vestigii arheologice sau lacase de cult impresionante prin arhitectura sau prin povesti deosebite. In 2 Mai exista o plaja amenajata la un nivel acceptabil, insa nu si pentru cei pretentiosi; aceasta este nivelata in fiecare seara. De regula, la malul marii se afla multe alge; desi acestea sunt greblate zilnic, marea aduce mereu altele. Ocazional, in apa de aici se gasesc si meduze.
Plaja din 2 Mai se intinde de la Digul de Sud al Portului comercial Mangalia (acesta este capatul din nord al plajei) pana in apropiere de Vama Veche unde se afla o portiune neamenajata. Cum distanta pana in Vama Veche este de doar 6 km, se poate ajunge dintr-o statiune in alta cu microbuzele foarte rapid sau chiar si pe jos, fie pe sosea, fie pe malul marii.
Spre diferenta de alte statiuni litorale din tara noastra, pe plaja din 2 Mai nu este muzica, singurul sunet ce se poate auzi fiind cel al valurilor marii. Recent, pe plaja s-au construit doua beach bar-uri care ofera racoritoare si mici gustari la preturi foarte bune.
Credite foto: airantares.ro